Eșecul miniștrilor UE, în a promova aberanta Lege a refacerii naturii, demonstrează cât de sectară, ideologică și neprincipială este politica de mediu a Uniunii Europene. 

Legea care urmărea protejarea diferitelor musculițe, distrugea barajelor de pe râurile europene și închidea a sute de mii de hectare agricole, a fost respinsă de către unele țări membre ale UE. Pentru eurocrați, mai importantă e construcția castorilor, decât reconstrucția demnității, prosperității și identității europene.

Se demonstrează încă o dată că mult trâmbițata Agendă 2030 – de reducere aproape la zero a emisiilor de carbon – nu este altceva decât un mecanism distrugere a supremației economice a Europei!

Natura este dată de la Dumnezeu și se reface singură, fără intervenția directivelor UE. În întreaga istoriei, puterea de regenerare a naturii a uimit oamenii de știință.

Opt state membre ale Uniunii Europene au respins Legea privind Refacerea Naturii, detonând practic fundamentul politicilor comune, privind schimbările climatice și pretenția birocraților de a crea o zonă de Zero carbon și Zero industrie.

Sub aura malefică a Agendei de mediu, economia Europei a ajuns în recesiune tehnică. Până la criză e doar un pas. Prosperitatea mult visată a fost călcată de șenilele ideologice ale corectitudinii politice.

În accepțiunea noilor comisari sovietici de la Bruxelles, omul este veriga slabă a ciclului vieții. Croitorașul cenușiu, cel care blochează construcțiile de autostrăzi din România, are mai multe drepturi decât omul în noua paradigmă economică.

Anul trecut, cărbunele a avut cele mai mari creșteri pe burse.

Eurocrații au impus guvernelor de la București închiderea minelor de cărbuni, provocând un șomaj uluitor în rândul acestei profesii.

Pierderile economice uriașe, prin scumpirea energiei, n-au fost compensate prin politici de reziliență.

Odată cu respingerea Legii privind refacerea naturii, birocrații europeni și-au demonstrat incompetența, lipsa de viziune și reaua credință față de puterea naturii.

Această normă urmărea distrugerea fermelor, a ecosistemelor industriale și a dreptului fundamental al omului de-a fi deasupra lucrurilor.

Evident că guvernul anti-național de la București n-a avut niciun punct de vedere, în condițiile în care România este una dintre cele mai afectate state de Agenda 2030.

Reamintim bolșevicilor de la Bruxelles vorbele lui Lucian Blaga: „O nicovală dobândeşte cu timpul tăria tuturor ciocanelor care au bătut-o.”


Noutăți

Fii la curent

Astăzi îți scriem cu o mare bucurie și emoție pentru că deși nu te cunoaștem încă, simțim că ești parte din viitorul nostru și ai un rol important de jucat în România pe care o vom construi.