Decalog

Principii și obiective fundamentale.

Partidul România Puternică pornește de la principiul ca în perioada post-globalistă, multi-polară, (în curs de instalare în întreaga lume) principiile de funcționare atât la nivel politic cât și economic se vor schimba radical. În egală măsură, sistemele de alianțe între statele suverane, fie ele politice sau economice, se vor reconstrui/reconsidera/modifica pentru a reflecta noile realități. În acest sens Partidul România Puternică își definește următoarele 10 principii și obiective fundamentale, principii și obiective ne-negociabile și evident obligatorii pentru toti membrii săi :

#RomâniaPuternică

1. Constituția României este actul fundamental de existență a natiunii române.

Partidul România Puternică susține supremația Constituției României, pe teritoriul României, față de orice alt document emis de orice altă organizație, fie ea și a Uniunii Europeane. În extenso, deciziile Curții Constitutionale a Romaniei ca unica entitate de control al constitutionalitatii, sunt si vor fi efective si finale si nu se vor subordona nici unor alte decizii ale altor Curti, oricare ar fi acestea.

2. Curtea Supremă de Justiție a României este autoritate supremă în domeniul aplicării legii pe teritoriul României.

Partidul România Puternică susține supremația deciziilor Curții Supreme a României (și de altfel, a tuturor deciziilor definitive ale instanțelor românești), față de orice altă decizie juridică a oricaărei entități supra-naționale (inclusiv a Curții Europene de Justiție de la Luxemburg). Fac excepție aici deciziile CEDO în care se constată încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.

3. Dreptul României ca țară independentă și suverană de a-și defini și implementa o politică externă proprie, exclusiv în interes național, este legitim și ne-negociabil.

România, ca stat independent și suveran are dreptul legitim să își exercite în orice moment, o Politică Externă proprie, exclusiv în interesul României și a cetățenilor săi. Sub nici o formă, nici o entitate și nici o persoană fizică, nici nu va stabili, nici nu va impune decizii de politică externă pentru România, peste capul instituțiilor și factorilor de decizie locală, aleși de poporul român prin alegeri libere.

4. “Nu există suveranitate fără proprietate”

La nivel economic, conceptul fundamental al întregului sistem economic propus de Partidul România Puternică, pentru România este principiul : “Nu există suveranitate fără proprietate” În acest sens Partidul România Puternică va face tot ce îi stă în putință pentru a restabili în regim de urgență proprietatea statului român sau a altor entități românești (publice sau private) asupra activelor românești strategice, considerate esențiale pentru națiunea română (teren agricol, resursele minerale ale subsolului, resursele energetice primare, sisteme de telecomunicații strategice, sisteme financiare, etc..)

5. Politica de Apărare Națională.

Partidul România Puternică consideră ca NATO reprezintă, la acest moment istoric, singura garanție de securitate pentru România. În condițiile în care Partidul România Puternică va ajunge în exercițiul puterii, va respecta toate angajamentele de securitate ale României, dar prioritar, cele legate de apartenența sa la NATO, angajamente atât militare cât și financiare.

6. Separația puterilor în stat și poziția egală în fața legii.

Partidul România Puternică susține că separația puterilor în stat și mentțnerea independenței fiecărei puteri în stat este baza unei societăți democratice. În egală măsură, Partidul România Puternică susține egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, fără nici un fel de discriminări, fie ele negative sau pozitive.

Principiul esențial și universal al democrației este :

“Nu există putere fără responsabilitate”

și din acest punct de vedere Partidul România Puternică este total împortriva existenței unor “Super-cetățeni” (parlamentari, magistrați, funcționari publici, etc), imuni în fața legii pentru acțiunile lor.

Similar, Partidul România Puternică susține crearea unui sistem/mecanism de control reciproc al puterilor statului, sistem care va trebui să elimine orice potențiale abuzuri.

Nu în ultimul rând, Partidul România Puternică susține re-configurarea și întărirea atribuțiilor comisiilor de control ale Parlamentului (extensia democratică aleasă a poporului român), astfel încât deciziile acestora să aibă legitimitate și putere juridică.

7. Libertatea absoluta de exprimare este un drept fundamental al omului.

Partidul România Puternică susține că libertatea absolută de exprimare este un drept fundamental al ființei umane și sub nici un motiv un stat nu poate interzice sau cenzura dreptul la libera exprimare a cetățenilor săi sau a persoanelor juridice naționale.

În egală măsură însă, dreptul la libertatea absolută de exprimare implică și responsabilitatea integrală pentru informația diseminată, începând de la media tradițională (presa scrisă, televiziuni, radio, etc..), până la toate entitățile de Social Media, interne sau internaționale.

Dar chiar în acest caz, actiunile juridice corective inițiate de structurile statului și doar cele bazate pe hotărâri definitive ale instanțelor naționale, nu pot impune “a priori”, limitarea sau anularea dreptului la exprimarea propriilor opinii exprimate de cetățenii români sau entitățile de media locale.

8. Sănătatea și Educația sunt drepturi fundamentale ale cetățeanului.

Partidul România Puternică susține că toți cetățenii României au dreptul la access egal și nediscrimatoriu atât la la sistemul public de sănătate cât și la sistemul public de educație.

Sănătatea și Educația sunt drepturi și nu privilegii ale cetățenilor români și în acest sens Statul român are obligația absolută și ne-negociabilă de a asigura cetățenilor săi capabilitatea de a accesa și de a beneficia integral, de aceste sisteme publice.

Sănătatea și Educația sunt și trebuie să fie, o componentă esențială a Suveranității Naționale a României.

9. Siguranță și Ordine publică.

Partidul România Puternică susține că fiecare cetățean trebuie să se simtă în siguranță pe teritoriul țării, și statul român trebuie să asigure fiecărui român sentimentul de liniște și confort fizic și mental față de orice potențială agresiune, oricare ar fi aceasta.

În acest sens, statul român trebuie să-și creeze și să-și mențină toate mecanismele și instituțiile cu atribuții în protecția cetățenilor săi.

Activitatea acestor instituții însă, trebuie să fie supuse în permanență, unui proces de control și evaluare, pentru a bloca orice potențiale abuzuri ale respectivelor instituții.

Întărirea funcțiilor de control al Comisiilor Parlamentare, și mai ales dreptul acestor Comisii de a bloca operativ, eventualele excese și abuzuri trebuie să devină efectivă și imperativă (și nu doar consultativă și simbolică cum este la acest moment).

10. Poziția partidului România Puternică față de status-ul actual al Uniunii Europene.

Partidul România Puternică susține cu bună-credință, tratatul economic de bază al Uniunii Europene, și în principal, principiul fundamental al liberei miscări a mărfurilor, capitalului și forței de muncă în spațiul comunitar.

Pe plan politic însă, partidul România Puternică va susține EXCLUSIV o Europă a națiunilor suverane și sub nici o formă o Europă a federalizării forțate, întâi sugerate subliminal și ulterior impuse agresiv de tratatul de la Lisabona și de supra-structurile funcționarilor ne-aleși de la Bruxelles.

O federalizare forțată ce dorește în esență dispariția națiunilor și crearea unei așa-zise, iluzorii și fanteziste “Națiuni Europene”, condusă discrețional de un grup de funcționari/birocrați domiciliați în Bruxelles, numiți abuziv și nu aleși printr-un absolut necesar proces electoral, și care evident au imunitate nelimitată și nu răspund nimănui pentru deciziile și acțiunile lor.

În acest sens, Partidul România Puternică atrage din nou atenția ca propusul proiect de “Constituție

Europeană” din 2005 a fost un proiect eșuat și respins categoric și irevesibil, în același an, chiar și de doi dintre membrii fondatori ai Uniunii și anume Franța (reject 55%) și Olanda (reject 61%).

Partidul România Puternică subliniază cu fermitate ca așa-zisele “ajustări” ale tratatului de bază (Maastrich), concretizate în Tratatul de la Lisabona (2007 – în fapt adăugarea pe ușa din dos a clauzelor “Constituției Europene”), “ajustări” impuse de blocul funcționarilor ne-aleși de la Bruxelles, conțin elemente fundamentale, de neacceptat pentru orice națiune care se consideră suverană și independentă.

În contextul în care partidul România Puternică va ajunge la exercițiul puterii, va iniția chiar de a doua zi, re-negocierea acelor tratate europene (tratatul Lisabona) care limitează și în anumite aspecte elimină practic suveranitatea României.

Partidul România Puternică va căuta să se alăture și să sprijine toate inițiativele politice ale altor țări din Uniunea Europeană care promovează reîntoarcerea la principiile inițiale ale construcției Europene și anume o Europă a Națiunilor Suverane.


Noutăți

Fii la curent

Astăzi îți scriem cu o mare bucurie și emoție pentru că deși nu te cunoaștem încă, simțim că ești parte din viitorul nostru și ai un rol important de jucat în România pe care o vom construi.